Cristiana DițoiuAvocat Senior

Cristiana Ditoiu_pp

Cristiana este avocat senior în cadrul EY Law și membru al Baroului București din anul 2011.

Activitate anterioară

Cristiana a absolvit cursurile Facultății de Drept și cursurile de master în Dreptul Afacerilor organizate de Universitatea Nicolae Titulescu, precum și cursurile Facultății de Relații Comerciale și Financiar-Bancare Interne și Internaționale din cadrul Universității Româno-Americane.

Înainte de a se alătura EY Law, Cristiana a lucrat pentru societăți de avocatură afiliate internațional.

Abilități și experiență profesională

Experiența Cristianei include în principal oferirea de consultanță juridică clienților români și străini în domenii precum drept societar, comercial și imobiliar. Cristiana are experiență în transferuri de afaceri, preluări de societăți și aspecte de management al proprietății, inclusiv negocierea și redactarea de contracte complexe de închiriere.

Cristiana a fost implicată în proiecte majore de reorganizare, fuziuni și divizări. Are experiență în analize de tip “due diligence”, inclusiv redactarea și negocierea contractelor și oferirea de asistență cu privire la aspecte de implementare.

Cristiana vorbește limba engleză și limba română și deține cunoștințe la nivel conversațional de limba spaniolă.

Cristiana Dițoiu
Avocat senior
Cum te putem ajuta?

Contactează-ne folosind datele de contact de pe site sau completează formularul online și te vom contacta noi!