Controverse și dispute fiscale

Echipa de controverse și dispute fiscale se specializează în administrarea și soluționarea problemelor și disputelor contencioase cu autoritățile fiscale române.

Marea varietate de servicii pe care o oferim include asistența și reprezentarea clienților noștri în fața autorităților fiscale și a instanțelor judecătorești cu privire la diverse cazuri complexe precum contestarea impunerii de obligații fiscale cu privire la TVA, accize, impozit pe profit, prețuri de transfer, contribuții sociale, anularea codului de înregistrare în scopuri de TVA, schimbarea gradului de risc al contribuabilului, anularea autorizațiilor de antrepozit fiscal, executare silită (inclusiv măsuri asiguratorii), obținerea de dobânzi pentru orice întârzieri în rambursarea de TVA ori restituirea altor taxe/impozite, suspendarea deciziilor de impunere, obținerea de facilități fiscale, etc.

Asistăm clienții încă din faza planificării activității de inspecție fiscală, continuând cu efectuarea controlului și contestarea rezultatelor acestuia în fața autorităților fiscale și a instanțelor judecătorești naționale și europene.

Echipa de 15 avocați este condusă de Emanuel Băncilă, un practician de renume cu peste 15 ani de experiență. Deținem o cunoaștere profundă și de neegalat a domeniului controverselor și disputelor fiscale, fiind singura societate de avocați ce a acumulat know-how din 3 companii Big 4.

Echipa noastră are o experiență impresionantă în ghidarea clienților pentru a răspunde unor solicitări specifice venite din partea autorităților fiscale precum și a unor dosare fiscale extrem de complexe, toate soluționate cu rezultate pozitive. De asemenea, ne mândrim cu faptul că avem cel mai mare procentaj de succes în obținerea suspendării deciziilor de impunere.

Contact