Buletin Juridic Nr. 3 / Aprilie 2018

Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 53/2017 pentru modificarea și completarea Codului Muncii

  • Legea nr. 88/4 aprilie 2018 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 53/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 -Codul Muncii, publicată în Monitorul Oficial nr. 315 din 10 aprilie 2018

Am rezumat în cele ce urmează cele mai importante prevederi ale legii nr. 88/4 aprilie 2018 (“Legea”).

Legea intră în vigoare în trei zile de la publicare, respectiv pe 13 aprilie 2018.

Dispoziții generale

Legea reglementează, printre altele: (a) plafonarea amenzilor pentru muncă nedeclarată; (b) reglementarea unei noi infracțiuni pentru reluarea activității după suspendarea acesteia fără remedierea deficiențelor care au condus la suspendare; (c) definirea noțiunii de “loc de muncă”; (d) acordarea zilelor libere pentru persoanele aparținând cultelor religioase legale, altele decât cele creștine; (e) clarificări privind evidența orelor de muncă prestate de salariații mobili și salariații care desfășoară muncă la domiciliu.

Plafonarea amenzilor pentru muncă nedeclarată

Legea stabilește faptul că amenda nu poate depăși 200.000 lei, indiferent de numărul persoanelor identificate, pentru următoarele fapte:
a) Primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără încheierea unui contract individual de muncă;
b) Primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidență a salariaților;
c) Primirea la muncă a unuia sau a mai multor salariați în perioada în care aceștia au contractul individual de muncă suspendat;
d) Primirea la muncă a unuia sau a mai multor salariați în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parțial.

Reglementarea unei noi infracțiuni pentru reluarea activității după suspendarea acesteia fără remedierea deficiențelor care au condus la suspendare

Constituie infracțiune sancționată cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă reluarea activității de către angajatorul căruia i-a fost suspendată activitatea ca urmare a săvârșirii uneia dintre faptele menționate la punctele a) – c) de mai sus și care nu a plătit amenda contravențională și nu a remediat deficiențele care au condus la sistarea activității.

O astfel de situație poate apărea în cazul reluării activității înainte de plata amenzii și de încheierea contractului individual de muncă în cazul în care angajatorul este sancționat pentru primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără încheierea unui contract individual de muncă.

Definirea noțiunii de “loc de muncă”

Legea definește locul de muncă ca fiind locul în care salariatul își desfășoară activitatea, situat în perimetrul asigurat de angajator, persoană fizică sau juridică, la sediul principal sau la sucursale, reprezentanțe, agenții sau puncte de lucru care aparțin acestuia.

Copia contractului individual de muncă se păstrează la locul de muncă astfel definit, pe suport hârtie sau pe suport electronic, de către persoana desemnată de angajator în acest scop, cu respectarea prevederilor privind confidențialitatea datelor cu caracter personal.

Acordarea zilelor libere pentru persoanele aparținând cultelor religioase legale, altele decât cele creștine

Ca o noutate, Legea stabilește că zilele libere stabilite potrivit art. 139 din Codul Muncii (respectiv, zilele de sărbători legale) pentru persoanele aparținând cultelor religioase legale, altele decât cele creștine, se acordă de către angajator în alte zile decât zilele de sărbătoare legală stabilite potrivit legii sau de concediu de odihnă anual.

Clarificări privind evidența orelor de muncă prestate de salariații mobili și salariații care desfășoară muncă la domiciliu

Pentru salariații mobili și salariații care desfășoară muncă la domiciliu, angajatorul ține evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat în condițiile stabilite cu salariații prin acord scris, în funcție de activitatea specifică desfășurată de către aceștia.

Autor:
Nicoleta Gheorghe, Manager – Avocat, Coordonatorul practicii de dreptul muncii