Buletin juridic Nr. 8 /Decembrie 2017

Hotărâre de Guvern pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe țară garantat în plată

Hotărârea de Guvern nr. 846 din 29 noiembrie 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 950 din 29 noiembrie 2017

Începând cu data de 1 ianuarie 2018, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 1.900 lei lunar.

Această sumă este stabilită în bani și nu include sporuri și alte adaosuri.

Valoarea astfel stabilită a salariului de bază minim brut pe țară ia în considerare un program complet de lucru de 166,666 ore, în medie, pe lună, în anul 2018, reprezentând 11,40 lei/ora.